Acest concurs  se adresează elevilor de ciclul gimnazial și liceal din instituțiile de învățământ  din municipiul Onești

Lucrarea înscrisă în concurs nu trebuie să depășească 2 pagini (format A4 cu text tehnoredactat

Textul va fi  tehnoredactat în programul  Microsoft Word  și  salvat în fomat.doc,  cu   font  Times   New   Roman,  mărime   12,   spațiere   la   1   rând,   cu  diacritice, respectarea ortografiei, marginile setate la 2 cm, aliniere justify.

Lucrarea (având   specificate   datele   de   identificare   ale   participantului,   clasa, școala / liceul   de   care   aparține   și   numele   profesorului   de   limba   și   literatura  română sub îndrumarea căruia se află) va fi expediată în format electronic, pe adresa: bibli_on@yahoo.com

Data limită de primire a lucrărilor este 3 martie 2023.

Premierea va avea loc pe 16 martie 2023.

Se vor acorda premii în bani, după cum urmează:

Marele premiu – 200 lei

Premiul special – 100 lei

Premiul I – 150 lei

Premiul II – 100 lei

Premiul III – 50 lei.

”Surpriza” Amprentei de Onești este  publicarea  unei lucrări  participante la ediția de anul trecut  a acestui concurs!

 

Inocenții

  de Ioana Pârvulescu

 

 

În răstimpul celor trei săptămâni cât a ținut vacanța de iarnă am luat contact cu diverse lecturi captivante sau care pur și simplu intrau în obligațiile școlare, însă, dintre toate, romanul ,, Inocenții” de Ioana Pârvulescu este, fără îndoială, cea mai frumoasă.

Nici nu știu cu ce-aș putea începe, mi-este peste putință să relatez întocmai faptele care s-au derulat pe parcursul celor 335 de pagini.

Sunt o fire visătoare, prea visătoare aș spune, dar și spirit aventurier și astfel nu mi-a fost deloc greu să mă las purtată pe străzile Brașovului, I.V. Stalin pe atunci, oraș feeric, de suflet, însoțindu-i pe cei patru copii: Ana, Matei, Dina și Doru, în periplul lor aventuros pe Tâmpa, în căutarea unor tuneluri închipuite care, după cum spune legenda, ar constitui liantul dintre Piața Sfatului și șaua unde se afla cândva un altar al cetății Brassovia.

În Ana, mezina familiei, regăsesc imaginea mamei mele, de a cărei copilărie petrecută în ,,epoca de aur” și relatată cu lux de amănunte în momentele ei de bună dispoziție, aș fi vrut să mă bucur și eu.

Redactată, am putea spune, sub forma unei epistole, a unei confesiuni adresate ,,inocenților” fără vârstă din zilele noastre, cartea surprinde istoria unei case, însă nu este vorba aici despre o casă oarecare, ci despre un topos edenic personificat, în care locuiau mai multe familii, opt adulți și patru copii, casă ce pare desprinsă dintr-un univers cast în care copiii nu aveau preocupări superficiale, fiind nevoiți să inventeze tot felul de jocuri pentru a-și umple timpul.

Localizată în Brașov, pe strada redenumită Maiakovski  în vremea comunismului (fostă și viitoare Sfântul Ioan), prezentată ca fiind un personaj „născut” în secolul al XVII-lea sau chiar mai devreme, acest spațiu ocrotitor, asemenea hanului sadovenian, la fel de impunătoare, în ciuda aparenței modeste, a fost martorul tăcut al multor evenimente desprinse din trecutul zbuciumat al istoriei României.

Autoarea ne transpune în vremurile acelea, prezentându-ne poveștile de viață ale unor personajele care au locuit acolo și au botezat locul acela „acasă”, totul filtrat prin ochii eroinei, Ana, personajul-narator, fiică de intelectuali și nepoată de cioban din munții Făgărașului, care aude toate aceste istorisiri și ni le relatează și nouă.

Este greu de închipuit pentru copiii din ziua de astăzi cum reușeau să conviețuiască douăsprezece persoane într-un singur imobil, deoarece casa nu avea dimensiuni impresionante, ba dimpotrivă, era o construcție modestă, dar care ascundea o mulțime de secrete, o adevărată bucurie, între ai cărei pereții cei patru ,,inocenți”, cu spirit de aventură, descopereau în fiecare zi câte ceva nou de la părinți sau de la bătrânii cei înțelepți care le trezeau imaginația și pofta de joacă, povestindu-le tot felul de aventuri inimaginabile și pline de mister, pe care doar într-o carte cu basme le poți auzi. Astfel, aici am auzit pentru prima dată despre deportări sau de cuvântul ,,partizan”, dar și despre demolările din timpul sistematizării impuse de vechiul regim, aspecte pe care vârsta nu mi le permite încă să le înțeleg.

Numai casa în care locuiesc protagoniștii nu poate fi demolată, aceasta fiind un loc sacru, intangibil, suprapersonaj protector al ,,vârstei de aur”, pentru că doar miracolul copilăriei ne poate smulge din haosul cotidian.  Peste ani, imaginea casei care a înfruntat timpul stăruie încă în mintea autoarei, se identifică cu aceasta, chiar dacă vremea copilăriei, împletită cu momentele de euforie prin atmosfera evocată, a apus.

Pe lângă personajele care populează romanul, un alt personaj simpatic pe care mi-aș fi dorit să-l cunosc este, fără îndoială, doamna Mălai, despre care părinții spuneau că fusese proprietara unui butic în care puteai găsi absolut orice voiai, de la diferite feluri de mâncare, până la obiecte de mercerie. Singurul lucru pe care nu-l puteai cumpăra din magazinul doamnei Mălai era chiar mălaiul, deoarece spunea chiar doamna în cauză ,, Eu nu mă vând”.

Din fiecare pățanie a protagoniștilor se desprinde câte o învățătură, mai toate episoadele  sunt admirabile, există însă unul care, fără a avea intenția de a deveni apăsător, m-a marcat totuși prin dramatismul evocării. Este vorba indiscutabil despre momentul în care eroina face pentru prima dată cunoștință cu necruțătoarea moarte, fiind părtașă la chinul prin care trece o vacă gestantă care sfârșește cu vițel cu tot în caznele facerii. Fiind o iubitoare pătimașă de animale, empatizând adeseori cu suferințele acestora, m-a afectat profund tulburătoarea  scenă.

Cât privește partizanii din munții Făgărașului, aceștia seamănă izbitor cu niște haiduci în căutarea dreptății, care luptă împotriva unui regim politic opresiv. Deși figuri aparent înfricoșătoare, desprinse parcă din lecturile cu Winnetou, Tom Sawyer sau mușchetarii lui Alexandre Dumas cu care se delectau copiii, aceștia sunt, în opinia mea, persoane demne de toată considerația întrucât s-au sacrificat, crezând în convingerile și în idealurile lor. Mi-aș dori să fiu ca ei, să am calitățile lor morale, să am tăria de a înfrunta nedreptatea, de a merge până la capătul lumii pentru a-mi susține crezul, valorile.

Mă identific, în multe privințe, cu protagonista căci, la fel ca Ana, și eu îmi iubesc familia,  iubesc natura, muntele, muzica veche, poveștile spuse la gura sobei în miros de castane coapte pe plită.

Cuprinsă de nostalgie, parcurg ultimele rânduri. Peste ani, îmi doresc să pornesc în aventura căutării ,,inocenților”, să străbat același itinerar, să caut ,,vizuina” de pe strada Maiakovski, locul magic al amintirilor dintr-o lume apusă, tărâmul de basm ce ne va dăinui veșnic în suflet.            Cornea Nicoleta-Viviana, clasa a VII –a, Colegiul Național ,,Dimitrie Cantemir”, Onești, Profesor îndrumător: Adina  Elena Mitroiu