La Soroca, ”orașul – cetate” de pe malul Nistrului, a fost inaugurat bustul poetului Dumitru Matcovschi, la 10 ani de la stingerea sa  din viață. Bustul a fost amplasat pe Aleea Clasicilor din Parcul ”Mihai Eminescu” din  Soroca. La acest eveniment au fost prezente autoritățile locale,  invitați (între ei și Petrișor Dumitrescu, Consulul României la Bălți, care a menționat că ”statuia lui Dumitru Matcovschi este un răspuns la ceea ce  ne-a lăsat generațiile  trecute”) și numeroși locuitori ai orașului Soroca.  Ei consideră că ”astfel, Dumitru Matcovschi  s-a întors la baștină, s-a întors acasă… nu se poate  să uităm  ceea ce este mai scump pentru noi!” Dacă autorii bustului (Victor Macovei și Ruslan Tihonciuc), .au rămas impresionați  că ”razele soarelui se joacă pe chipul poetului”, elevii din Soroca au prezentat un program artistic, în care au amintit și versurile poetului ”Limba  maternă / Ca floarea eternă”.

Dincolo de creația sa Dumitru Matcovschi  este  și un simbol al renașterii naționale din 1990 de peste Prut.

 

Acolo

 

 

Acolo. Dar unde? Acolo.

În ploaie. În vânt. În stihie.

În freamăt. În larmăt. În geamăt.

În grea veșnicie.

Acolo. Dar unde? Acolo.

În crivăț. În noapte adâncă.

În patimă crucială.

În vârf de stâncă.

Acolo. Dar unde? Acolo?

În parte, în carte, în soarte.

În vălmășeala morală.

Aproape-departe.

Acolo. Dar unde? Acolo.

În zodie. În juruință.

Să ardem. În flăcări. Să ardem!

Spre biruință.

Acolo. Dar unde? Acolo.

 

 

Aici

 

 

Aici sunt toate pentru noi

și toate vin din veșnicie.

Din veșnicie plouă ploi,

izvoare murmură-n zăvoi,

aici sunt toate pentru noi.

Aici e Soarele străbun,

un măr domnesc întotdeauna,

aici, copiilor cei buni,

bunicile povești le spun,

aici e Soarele străbun.

E nucul de la poartă blând

și adumbrește fruntea mamei;

se-așterne frunza la pământ,

o poartă către iarnă, vânt,

e nucul de la poartă blând.

E blândă casa cu pridvor

în care cântă o vioară;

cu ea mă știu nemuritor,

cu ea mi-e neamul dor din dor

e blândă casa cu pridvor.

 

 

Blând

 

 

Nimic nu vrea să fie

altfel decât este

Lucian Blaga.

Blând se luminează.

Firea se-nfioară.

Pe oglinda apei

lebăda coboară.

Luna se topește.

De argint cercelul.

Blând, moldovenește,

cântă turturelul.

Rourată floarea.

Iarbă rourată.

Au trecut prin iarbă

un băiat și-o fată.

Au trecut de mână,

au urcat în barcă.

Blândă gelozie

parcă mă încearcă.

Soare Împărate,

Doamne-Dumnezeie,

raza ta de aur

când o să scânteie?

Bate din aripă,

clipă minunată.

Și încep să cânte

îngerii deodată.    Versuri de  Dumitru Matcovschi (Basarabia)

 

”Soroca. Este vechea noastră Cetate. Este așezată pe malul drept al Nistrului, este localitatea care a cunoscut marele nostru trecut, din Soroca la Tighina, din Tighina la cetate, numai inimi, numai inimi, numai inimi îngropate…”  – Dumitru  Matcovschi