Cărțile, of, cărțile!… Stăteam în pat la lumina veiozei cu cartea mea așa cum fac de obicei. Era târziu în noapte. Ce companie mai prietenoasă decât luna și o carte în miez de noapte! Eram la pagina douăzeci și patru. Citeam pagina veche a jurnalului. De fapt, niciodată nu am putut spune, mai ales acum, că am citit o carte,...

Noi măsuri adoptate de RAJA SA la Onești
La nivelul RAJA S.A. s-au dispus noi măsuri de protecție a securității și sănătății personalului, dar și a abonaților, ce presupun schimbarea modului de lucru cu publicul, după ce a fost decretată starea de urgență. Astfel, începând cu data de 17 martie 2020, în întreaga arie de operare, programul structurilor care implică relații cu publicul se desfășoară fără interacțiunea directă a...

Povestea (foto) a unei clipe – Vasile Unguraşu ( 31 decembrie 1950 – 16 martie 2019) – Omul care vorbește, scrie românește, pentru Dumnezeu
Păcatul nostru cel mai mare este faptul că nu ne mai recunoaștem prietenii decât atunci când este prea târziu. Un astfel de prieten a fost și rămâne pentru mine Vasile Ungurașu, un inginer pensionar cu suflet de țăran neaos, poet și epigramist sfătos, om simplu cu suflet de copil mare și, de ce nu, cam căpos când venea vorba de...

ACTUALITATEA LITERARĂ – Însetat la izvoarele iubirii
Istoricii oneșteni stau încă în cumpănă întrebându-se dacă a venit momentul alcătuirii unei monografii serioase a orașului. Publică deocamdată studii fragmentare , insuficiente însă pentru a satisface așteptările. Se consumă cu lungi și sterile polemici în jurul unor amănunte nesemnificative. Din păcate nici alții nu stau mai bine. În buna tradiție a intelectualității satului românesc, învățătorul Geo Cristea putea...

RAJA a aplicat noi măsuri pentru limitarea răspândirii infecției cu COVID – 19
La nivelul RAJA S.A. Constanța s-au dispus noi măsuri de protecție a securității și sănătății personalului, dar și a abonaților, ce presupun schimbarea modului de lucru cu publicul, după ce a fost decretată starea de urgență. Astfel, începând cu data de 17 martie 2020, în întreaga arie de operare, programul structurilor care implică relații cu publicul se va desfășura...

Sindicatul ”Chimistul” susținut de Federația Națională a Sindicatelor din Chimie și Petrochimie ”Lazăr Edeleanu” în lupta cu patronatul de la SC Chimcomplex SA Borzești
Deși au trecut mai bine de două săptămîni de când a încetat valabilitatea Contractului Colectiv de Muncă al salariaților de la SC Chimcomplex SA Borzești (care a fost încheiat în anul 2018 fiind valabil până la 29 februarie 2020), la această mare societate comercială de pe platforma petrochimică Borzești la momentul actual este o situație încordată. Patronatul de la Chimcomplex...

CNS Cartel ALFA solicită măsuri urgente pentru gestionarea efectelor economice și sociale ale situației de criză fără precedent COVID – 19
CNS Cartel ALFA salută măsurile luate până acum pentru a împiedica răspândirea rapidă a virusului COVID-19. Considerăm că sunt necesare măsuri suplimentare pentru a proteja sănătatea cetățenilor, dar și pentru a gestiona efectele economice și sociale ale acestei situații fără precedent. Nu putem accepta ca povara economică a acestei crize, care probabil că va avea un impact mult mai sever...

Informare pentru abonații RAJA S.A. în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19
Ținând cont de deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, referitoare la aplicarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului COVID-19, RAJA S.A. a luat toate măsurile necesare pentru a asigura, în condiții de siguranță, continuitatea serviciului și funcționarea sistemului de alimentare cu apă și de canalizare în toată perioada următoare. La nivelul societății a fost activată o Celulă de...

”Gala Excelenței Transilvania Broker”, la a VI a ediție
Cea de-a VI –a ediție a ”Galei Excelenței Transilvania Broker”, a avut loc la Onești la o dată emblematică pentru acest an – la 22 -02 – 2020, care are o conotație deosebită și în scrierea latină XXII – II – MMXX. Din capul locului trebuie menționat faptul că acest eveniment este unul foarte așteptat deoarece premiază în fiecare...

Informare referitoare la măsurile preventive adoptate de RAJA S.A. în situația epidemiei de coronavirus
În contextul răspândirii infecției cu Coronavirus – COVID – 19 la nivel internațional, dar și național, RAJA S.A. a luat încă din data de 26 februarie 2020 măsuri pentru a asigura continuitatea serviciului și funcționarea sistemului de alimentare cu apă și de canalizare în condiții de siguranță. Astfel, prin decizia bordului director, a fost constituită Comisia pentru implementarea măsurilor...
