Oneștenii de toate vârstele dar în mod deosebit cei tineri, care se bucură de frumoase clipe de plimbare în Parcul Municipal, au surpriza de a întâlni la intrarea dinspre spital spre Sala Polivalentă ”Nadia Comăneci” (pe str. Perchiului, la numărul 8 A) o locație mirifică. Aici este locul unde activează Centrul Educațional ”Be SMART GENERATION!” (”GENERAȚIA COPIILOR ISTEȚI”)! Deschizând ușa acestui centru îți dai seama că aici este ceva nemaiîntâlnit în municipiul Onești iar bucuria și fericirea copiilor ce se întrec în pasiunea lor pentru computere, roboți și alte minunății ale tehnicii și a artei creează o lume în care parcă ei se străduiesc de acum să deschidă porțile viitorului.
”Centrul Educațional Be SMART GENERATION este un proiect în valoare de 37 000 euro, finanțat din fonduri europene. El este finanțat din Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, titlul proiectului fiind Antreprenoriat Sustenabil pentru Transformarea Economică a Regiunii Nord – Est ASTRE – NE. Acest centru a fost dezvoltat cu pasiune pentru a deschide copiilor din Onești noi orizonturi de cunoaștere și învățare. Aici copiii, părinții și trainerii pot să împărtășească aceleași valori: pasiune, creativitate, bucurie, disciplină, spirit de echipă. Prin activitățile desfășurate aici copiii învață să colaboreze, își stimulează gândirea, își dezvoltă creativitatea, limbajul și încrederea în forțele proprii. Ei își dezvoltă gândirea analitică și logică pentru că <<Be SMART GENERATION>> este locul unde explorăm viitorul, experimentând cu adevărat bucuria pură și încurajând libertatea deplină a copilăriei”, ne-a declarat Elena Crăciun, administrator, cea care printr-o deosebită stăruință și tenacitate a făcut ca să fie deschis în municipiul Onești acest centru educațional.
Aici au loc activități în domeniile STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică), Robotică – LEGO, IT dar și cursuri de Dezvoltare personală – arte. La acestea cursanții își dezvoltă portofoliul educațional, cunoștințele generale fiind însușite prin numeroase exerciții, jocuri, prin dialog. Cu o mare experiență didactică, profesorul Valentin Sorta ne-a prezentat în amănunt Atelierul STEM, menționând:”Aici avem 3 KIT-uri. Unul este pentru Legile lui Newton, cu ajutorul căruia copiii pot învăța numai prin experimente toate lucrurile fundamentale ale mecanicii. Un altul este despre transmiterea mișcării, unde realizăm numeroase experimente cu pârghii și legături iar cel de-al 3 – lea KIT este dedicat energiei solare. Un panou fotovoltaic încarcă acumulatorii iar energia electrică este folosită pentru mișcarea sau deplasarea unor componente ale experimentelor care se fac aici. În afară de acestea avem câteva microscoape, cu care se pot face numeroase experimente”. La activități educaționale de acest tip copii au libertatea să experimenteze, să testeze și să descopere minunata lumea a tehnicii și este de evidențiat faptul remarcat de prof. Valentin Sorta:” În Statele Unite ale Americii activitățile STEM merg până la școala post – doctorală! Acestea dezvoltă spiritul de echipă dar și abilitățile de calcul inginerești. Cu Robotica poți merge în mediile extreme, atât în spațiu cât și subacvatic. 65 la sută din profesiile viitorului sunt legate de activitatea din robotică! Aceasta a pătruns în medicină, în inginerie, arhitectură și în multe alte domenii”.
Cât este de interesant la Robotică, locul unde copiii sunt încurajați să-și folosească imaginația construind propriile lor proiecte! Aici ei urmează cursuri – la nivel începător – de construcție a roboților și învață cum funcționează tehnologiile actuale, cum să lucreze în echipă și să se facă înțeleși. La nivel intermediar ei învață și cum să programeze și să controleze roboțeii adevărați. ”Aceste activități sunt extrem de căutate în marile orașe – București, Cluj, Brașov, Iași. Tinerii din Onești erau total defavorizați pentru a-și dezvolta abilități din domeniul roboticii, a utilizării calculatorului în acest domeniu. Toți suntem într-o întrecere și ținta noastră este într-o lume a competiției – copiii să colaboreze și să coopereze împreună!”, ne-a declarat prof. Valentin Sorta, care cu o mare dragoste pentru știință le împărtășește copiilor numeroase taine ale acesteia. Menționăm că o mare bucurie pentru copiii de aici este cea a …interacționării la tabla inteligentă, toate acestea fiind urmărite cu un laptop!
La activitățile de Dezvoltare personală – arte Centrul Educațional ”Be SMART GENERATION” are o colaborare pe partea de arte vizuale (”un mod minunat de a călători către sine, care îmbină arta cu cele mai noi descoperiri ale științei într-o manieră nouă, originală”) și una a muzicii,”ea având darul de a captiva atenția copiilor de timpuriu, realizând apropierea de umanitate și dezvăluind o parte din lumea lor interioară, din idealurile pentru bine , frumos și adevăr” – după cum au arătat cei care fac ca activitatea din acest centru să strălucească zi de zi.
Menționăm că prima oră de curs a avut loc la Centrul Educațional ”Be SMART GENERATION!” în ziua de 16 septembrie 2019 și de atunci copiii au făcut primii pași în cunoașterea și programarea roboților, au experimentat tot felul de lucruri, s-au legat noi prietenii.
Dacă s-ar scrie un jurnal al activităților de zi cu zi de la acest minunat loc al Oneștiului (”o gură de aer proaspăt, atât de necesară pentru orășelul nostru” – după cum era o însemnare de pe o pagină a unei rețele de socializare), atunci pe alte file se pot înscrie și notările: „Marea carte a Naturii este scrisa cu simboluri matematice! <<Condimentăm>> și cu puțină fizică, puțină geografie, puțină astronomie, atât cât trebuie, pentru a ne păstra zâmbetul pe buze”; ” Ne bucurăm să putem oferi și copiilor din Onești activități care sunt atât de îndrăgite și comune în orașele mari. Se muncește mult, cu mult drag, dar recompensa este cea mai frumoasă – zâmbete și îmbrățișări de la copii.” Ion Moraru