Din trăirea sufletului

Din  trăirea sufletului

Cătălin Pilipăuțeanu alături de George Terziu și de Ștefania Pușcalău (”când ea este mai tânără  și eu voi îmbătrâni intinerind”- după mărturisirea lui Cătălin  P.),  la lansarea de carte  de la Onești

“Poeme din sala de mese” autor Cătălin Pilipăuţeanu – recenzie de Ştefania Puşcalău

 

  Într-o după-amiază de vineri în care eram cu toţii obosiţi şi aşteptam să încheiem activităţile săptămânale, se auzea bătând inima poeziei din Biblioteca oraşului Onești – Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti”.

Se recitau “Poeme din sala de mese” în încăperea în care l-am aflat pe autor după glasul puternic. Cătălin Pilipăuţeanu – Pilly recită cu inima şi cu un neastâmpăr pe care nu poţi să nu i-l observi încă de la prima întâlnire. Îl simţi că arde cu fiecare vers, cu fiecare gest, e răvăşitor, iar pe alocuri are ceva din tonul păunescian. Ne spune sincer “am cuvântul pe vârful de bici”, “vă salut cu războiul din oase”, şi pune emoţie în versuri precum “ochiul meu fără lacrimă plânge”.

Nu-ţi ia mult să descoperi poetul nonconformist, să îi simţi revolta interioară transmisă în versuri cu rimă aşezată atent, unele purtând dedicaţii aparte. Este iubitor de patrie şi limbă şi are priceperea de a face punte de legătură între generaţii; de a-i învăţa pe cei de azi versurile poeziei de ieri: “Şi să nu uiţi, nu poţi ajunge rege/ dacă nu ai umblat desculţ cândva”. Poetul transmite tumultos, răsunător şi cu o inepuizabilă energie nemulţumiri privind sistemul din care noi toţi, contemporanii lui, facem parte: “Vrem viaţă, siguranţă şi credinţă / Ne vrem copiii, ne dorim nepoţi / Eu vă doresc aceeaşi grea sentinţă / Adunătură de tâmpiţi şi hoţi!” (”Îngeri fără vină”), “N-avem arme, pe tancuri rugină / Nici soldaţi nu avem, suntem trişti / La hotare declarăm carantină / Iar românii sunt în ţară turişti…” (”Românie, nu plânge”)

Cu intenţie sau nu, poetul ne arată că în spatele glasului său răsunător stau emoţii grele. Sau poate tocmai de aici are puterea de a răzbate; din adânuri de suflet, de acolo de unde a început el să fie: “E în satul din vene mama mea, Dumnezeu / Şi în casa cea veche mă tot nasc, gânguresc / A mijit printre pomi nunta lor, scrisul meu / Şi-ntr-o formă bizară la prezent le vorbesc” (”Drumul spre casă”). Scrie pentru toţi cei dragi, îşi dăruieşte cuvintele pesemne pentru a clarifica trăirile lor, când de fapt se scrie chiar pe el, cu toate ale lui… “Te iubesc, mama mea de sub cruce / Te iubesc, mama mea, tu mă vezi? / Din neantul absent nu te duce / Am să vin, sărut mâna, mă crezi?” ( ”Livia, mamă…”)

Explorându-şi sufletul în toată profunzimea sa autorul aşterne între pagini de carte adevăruri dureroase şi trăiri din cele mai profunde. Are un ton sigur şi impunător ca-n poezia ce dă şi titlul volumului “vă rog, faceţi linişte în sala de mese”, e critic atunci când trebuie şi nu se face vinovat de nimic. Iar dacă nu te-ai pierdut definitiv în graba zilelor acestea, versul lui va face ca poezia să devină limbaj comun şi să te trezească. Cătălin Pilipăuţeanu e vinovat doar pentru că aceste picături din trăirea sufletului său pot umple şi sufletele noastre. “Şi-n spectacolul vieţii, iubirii / Te salut rămânând Cătălin…”  Ştefania Puşcalău – februarie 2020

 

Distribuie articolul!