George Enescu – … „duşman al poporului!”… Când a fost să fie martirizat „Orfeul moldav”, un proletar stahanovist (cu mintea acasă, probabil!) – asesor popular – a glăsuit convingător: “Noi nu judecăm scripaci!”

Mai arde mugetul de cerb
În paserea viorii tale –
Sunt semne că bătrânul herb
Ascunde somn în plânset de cavale.
Ne luminăm c-o lacrimă-un cuvânt
Mimând surparea furilor de visuri
Și nu uităm să îndoim genunchi –
Pecetea multelor abisuri…
Și-ades, când, de lumină, stropii
Îmbracă sonurile-n tunet,
Se bat în ramuri, darnic, plopii,
Se rup în lumânări de sunet…
Şi foame-i este, prieteni,
Şi voi nu-l îmbiaţi;
Şi sete-i este, prieteni,
Şi cupa i-o-nturnaţi…
E vina lui că, poate,
Cu spicul mâinii lasă
Rotirea basmului de lemn –
Vechi clopote uscate
De-atâta plug, de-atâta coasă,
Abrașe morți, pustiu însemn.
Cu rătăciri, pridvoarele boiere
Urzesc din fluiere zăpezi,
Același nins, târziu, pe nimburi,
Ca ieri, se dăruie durere –
Frământ nostalgic, oaspe de nămiezi –
Pe sub pământuri reci ca timpul
Frămânți tu struna cărei bucurii?
(Gătit solemn în nemișcare – doamnă,
Pentru parăzi cu chip de cununii,
Nădejdi-făclii prin pulberi de aramă…)
Și-a frunții frunză – palid zvon,
Sunând în oasele sărmane,
Tu să o pleci ușor arcuș
În palma apelor tescane!

…(65 de ani în Pribegie printre Stele)

Dan Sandu