Biblioteca de proză – ”Țopăiala”

Biblioteca  de proză – ”Țopăiala”

 

UN  NOU  CADOU  AL  AMPRENTEI  DE  ONEȘTI, LA SĂRBĂTORIREA   ZILEI  MONDIALE  A  SCRIITORILOR

Ziua mondială a scriitorilor a fost introdusă pentru prima dată în 1986 de către English Pen Club. La  această sărbătoare  ziarul ”Unirea” din Alba Iulia  prezintă câteva cugetări despre scris:

„Arta scrisului înseamna arta de a descoperi ceea ce crezi” – Gustave Flaubert, scriitor francez

”Nu e mare lucru să ştii, cel mai greu este să îţi imaginezi” – Anatole France, poet, jurnalist şi romancier francez

„Sunt trei reguli ale scrisului. Din păcate, nimeni nu poate spune care sunt acelea” – Somerset Maugham, scriitor britanic.

ȚOPĂIALA

 

– Poliandră, mamă, mai îmi țopăi mult în cap?

– Dar nu fac nimic, mamy, mă joc.

– Și fără să țopăi așa, fără să sari de pe un picior pe altul nu poți să te joci?

– Nu pot, că așa mi vine mie să țopăi, cum zici tu.

– Bine. Ieși afară la șotronul vostru și țopăie acolo până nu mai poți.

– Păi singură nu are nici un farmec. Cornely e plecată la bunica ei, Cu Zota m-am certat că nu-mi dă și mie coarda să sar și eu.

–  Du-te la Simida. Tu ești prietenă bună cu ea, din câte știu.

–  Suntem supărate acum. Ne-am retras ambasadele.

–  Ce v-ați retras, ce ambasade?

– Așa zicem noi când luăm o pauză de prietenie și ne ciorovăim din ceva. Simida este plicioasă rău, mamy. Se crede cea mai frumoasă, ce mai deșteaptă și se joacă mai mult cu Soliandru. Cred că îl place, că prea își dau ghionturi toată ziua când ne jucăm.

–  Ce să zic de voi, știți voi ce este ăla plăcut. Vezi că strigă cineva la poartă, fugi și află cine este.

Poliandraaaa ,,,se tot auzea din stradă o voce de fetiță.

– Este Daniela Ivan, vrea să mergem la scăldat, așa ne am înțeles aseară. Vine și Flory și George și Doru, toată gașca. Așa că, ai scăpat de țopăială, mamy.

Jucați-vă frumos și nu stați toată ziua cu ochii prin pomi. Lăsați zarzărele alea să iasă din floare măcar, dacă să se coacă nu aveți răbdare. Nu vă doare burta că le mâncați așa crude?

– Nu ne doare, mamy, că au vitamine

– Bine, mama te iubește, ai grijă de tine

– Și eu te iubesc, mamy

– Iubești pe moaș-ta. La 8 să-mi fii în casă, altfel rup nuielușa pe tine, ai înțeles:?

– Am înțeles, mamy. Dacă ție-ți face plăcere să mă bați, bate-mă. Am aruncat nuielușa oricum, să știi.

– Bine, fata mea dragă, fac rost de alta, așa că nu te juca tu cu mine.Să nu te prind că faci o glumă din iubirea vieții mele.

– Adică, eu, paaaaaaaa, nu fac, te iubesc, mamyyyyyyyyy

Koralia știa că frumoasa ei fetiță nu are încă un costum de baie și își reproșa acest fapt de vara trecută.

Sunt copii buni, își zicea și îți e mai mare dragul de ei să îi vezi naivi cum se scaldă dezbrăcați, cum se joacă, cum se ciondănesc din orice nimic. Așa ar fi bine să fie lumea mereu. De ce se schimbă totul la ei când se fac mari, Dumnezeu știe, se tot gândea ea în mintea și sufletul ei.

După ce treceai colțul uliței unde era casa Simidei, mai mergeai un pic și dădeai drept în Valea Trotușului de Vest. Aici râul făcea un cot și apa se strângea într-o groapă făcută de cei care scoteau pietriș din albie.

Acolo se scăldau copii vecini. Se dezbrăcau toți în pielea goală și săreau în balta aia făcând o hărmălaie de se auzea până la gară. Simida lua și capra cu ea. Altfel mama ei nu o lăsa la scăldat.

– Hai să facem întrecere să vedem cine ajunge primul la baltă, a preluat Poliandra conducerea grupului. Neatentă, a ratat startul și toți prietenii și prietenele ei o întrecuseră deja. Ca să recupereze a început să se dezbrace din mers și când a ajuns la baltă și-a aruncat hăinițele pe mal și a sărit drept în apă întrecându-i pe toți

Dinspre munte se vedea un nor negru ce le putea strica joaca și parcă ceva uruia în zare, dar ei habar nu aveau și zbenguiala lor făcea un zgomot ce depășea orice imaginație.

Când șuvoiul de apă a ajuns la ei niciunul nu și-a dat seama de pericol. Viitura i-a luat ca pe niște surcele și îi purta acum cu o viteză amețitoare spre spre podul de la gardul bisericii.

Popa Nanu tundea un berbec în mijlocul bătăturii și, când a ridicat ochii să vadă ce se aude a crezut că a dat în mintea copiilor și vede o capră cum paște pe un pom luat de ape.

Pomul alerga cu capra sus pe o cracă și ea habar nu avea de pericol. Mânca frunzele acelui salcâm creț de ziceai că e nemâncată de căteva zile.

Când salcâmul purtat de viitură s-a proptit de o salcie, neglijent crescută, capra a pus o frână calculată și a sărit drept pe mal.

Spre bucuria Simidei, acum behăia cât o ținea gura fugind să o salveze pe Simida de bătaia, ce sigur urma să o încaseze, dacă pierdea capra

Când și-a dat seama de nenorocire, popa a început să urle așa de tare că a speriat – o pe preoteasă ce tocmai urca scările să iasă din beci. Neatentă, a călcat strâmb și acum zăcea cu poalele în sus în mijlocul beciului plin de murături.

Primul vad, Trotușul îl întâlnea înainte de curba ce o făcea râul după casa Adomnițoaiei.

Aici Poliandra a avut șansa de a se agăța de o salcie cu ramurile căzute în apă. Viteza șuvoiului a scos salcia din rădăcini și acum Poliandra alerga prin apă cu toată salcia smulsă .

În fața ei îl vedea pe Doru cocoțat pe un buștean. Un vârtej adiacent l-a înghițit cu buștean cu tot și acum Poliandra vedea doar o apă murdară plină de crăci ce alerga bezmetică spre oriunde.

Nu a mai putut să facă nimic Singurul ei gând era acum salcia, să se țină bine de ea și o să vadă unde ajunge. La un moment dat pe lângă ea, cu o viteză amețitoare a trecut George călare pe un val ce îl sălta și arunca în toate părțile.Poliandra l-a prins la timp și acum amândoi se țineau de salcie cu toate puterile.

Pe partea malului dinspre Insula Leului se vedea ceva ce putea fi Daniela.Nu se vedea prea clar dar era posibil să fie și Soliandru lângă ea.

Au plutit în neștire fără să știe cât și pe unde ajung. Când râul a ieșit de sub dealuri apa s-a răsfirat pe o vale mai largă și salcia s-a proptit într-un mâl.

Daniela și Soliandru se opriseră pe un ostrov și strigau dând din măini și țopăind din picioare, că sunt bine și au scăpat

Nu prea erau ei lămuriți pe unde au ajuns dar erau bucuroși că au scăpat vii. De Doru nu știa nimeni nimic, dar le era frică să se gândească la ceva rău. După o postață de bozii Doru a ieșit țipând cu gând să îi sperie pe cei scăpați din viitură. Poliandra și George s-au prins și acum îl sorcoveau cu niște frunze bozii spre bucuria lor copilărească

Dada Rada de la Jidvei avea o postață de porumb de floricele semănată la câțiva km de casă și azi, cu soțul ei, i-au aplicat prima sapă.

În drumul de întoarcere spre casă a dat peste Poliandra și gașca ei reunită.

– Nu vă mai ajunge scăldatul la noi ați venit tocmai pe aici, Poliandră?

– Ne-am plimbat cu viitura, i-a răspuns Poliandra

– Cu ce v ați plimbat, Doamne ferie, ce este aia viitură?

– O corabie cu pânze din crengi de salcie, A răspuns Soliandru și toată gașca s-a pus pe un râs copilăresc.

Fira-ți voi ai boali de copii neastâmpărați. Lasă că vă spun eu la ai voștri, să vedem, mai râdeți atunci?

Ajunsă în dreptul casei Simidei, Dada Rada nu s-a abținut și iar ia zis Tufanei.

– Gata, Tufană, ai muls capra? Când îmi dai și mie să beau un lapte cald?

– Îți dau, Dadă Radă când o făta

– Așa zici mereu dar lapte, cuc. Văd că nu te înduri să faci și tu o pomană.

– Păi, dacă e țap, Dadă Radă, ia zi, de unde vrei lapte cald?

– E țap? Bată-te norocul, Tufană. Dar de ce nu are coarne, cum au țapii?

– I le-a tăiat Valerică. Împungea găinile prin curte și i l-a tuns să se potolească.

Când a ajuns în dreptul casei în care locuia Poliandra, Dada Rada a strigat-o pe Koralia. Koralia tăiase un cocoș și acum îl jumulea la umbra mărului de vară.

– Fată, dragă, tu știi pe unde umblă fi-ta? Am dat de ea tocmai pe la Plastara. Era cu toți copii după ea și zicea că s-a plimbat cu viitura. Tu știi ce este aia viitură?

–  Ce viitură, Dadă Radă, ce Plastara? A zis că se duce la scăldat cu prietenii ei. Să vezi ce bătaie îi trag când o veni.

Simida și Flory scăpaseră primele din aventură și acum făceau treabă prin curte, cumințele, să nu afle mamele lor prin ce prostioare au trecut.

Spre înserate a ajuns și Poliandra acasă.

– La ora asta se vine, Poliandră? Ce am vorbit noi, pe unde ați hoinărit, ia zi?

– Mamy, încă nu este 8, așa că nu ai motiv să mă bați. Ne-am plimbat cu viitura și am ajuns tocmai pe la Plastara.

– Mi-a zis Dada Rada. Ce viitură, ce căutați voi tocmai la Plastara?

– A venit o apă mare, mamy, viitură îi zice și ne a luat pe toți și ne-a plimbat, gratis de la noi până la Plastara.

–  Doamne, tu mă omori cu zile pe mine. Puteați să vă înecați ,deștepților și tu zici că v-ați plimbat cu viitura.

–  Bărbate, tu nu zici nimic, râzi ca un deștept pe înfundate. Mă lași doar pe mine să îmi sparg capul cu fata noastră. Intră în ea puțin poate se mai potolește cu prostiile.

– Lasă fata în pace. Se joacă, ce face rău în asta? Tu erai mai brează când erai ca ea? Ai uitat când te-a prins baba Zloaie la furat în cireș? Ai uitat cum s-a rupt craca cu tine și ai căzut în troaca de la găini? Acum faci pe cumințica.

– Vezi, mamy, nici tu nu erai cuminte când erai copil. Așa că nu e frumos să mă bați cu nuielușa.

–  Lasă tu concluziile, treci la spălat, la masă și apoi la somn.

– Nu mănânc după ora opt, mamy, că mă îngraș și mă fac urâtă.

– Doamne, de unde ai mai scos-o și pe asta cu îngrășatul? Păi noi când eram copii am fi mâncat și pietre, seara, după ce veneam de pe izlaz.

– Așa am stabilit noi în consiliul fetelor.

– Consiliul slăbănoagelor. Zici că sunteți nemâncate de trei zile, toate, așa arătați. Și părinții nu mai știu cum să vă intre în voie. Până nu de mult era ,,viața ca în filme,” Acum e mai rău, a venit viața ca la televizor. Treaba ta, mama oricum te iubește.

– Și eu te iubesc, mamy, știi și te răsfeți și tu mai rău ca slăbănoagele, cum ne zici tu nouă.  Proză  de  ZAMFIR ANGHEL DAN (ÎN FOTO 2)

Distribuie articolul!