Cea mai tânără dintre scriitorii pierduţi la cutremurul din 1977, Daniela Caurea era hărăzită cu talent literar. Poeziile sale şi-au găsit locul, încă din timpul şcolii, în revistele literare ale vremii.
Soră iarbă, ce mai gândeşti?/ Şi, aere, tu,/ Prin câmpie, în caleşti,/ Lângă cerbul-vânt mă du. Soră iarbă, pe coline,/ Du-mă la un stog de dor,/ Leagă-mă încet de tine,/ Când să urc, când să cobor./ Fă-mă una-n rug cu via,/ Lasă-mă sub cer de nuci/ S-ascult din adânc pustia/ Tropotită de haiduci./ Zgomote din alte veacuri,/ Pe grumazul serii blând,/ Când prin stele mişcă leacuri/ De lumini pentru Pământ. („Inimă de maică ţară’)
Daniela Caurea s-a născut la Târgu Ocna, un oraş mic din Moldova, înconjurat de dealuri şi de o natură care îndeamnă şi acum la visare şi contemplare. Aici şi-a descoperit pasiunea pentru literatură şi poezie, care s-a completat foarte bine cu dorinţa ei de a excela la toate capitolele.
S-a făcut remarcată în revistele locale încă din timpul şcolii. Se simţea bine în cercurile literare, premiile obţinute la olimpiadele şcolare, titlurile de şefă de promoţie a liceului, dar şi a facultăţii, apariţiile în mai toate revistele literare ale momentului păreau să vină ca o urmare firească a preocupărilor ei.
În acest context, nici nu e de mirare că atunci când a ajuns la Bucureşti, după doi ani de facultate la Iaşi, numele ei
era deja cunoscut printre literaţi.
Studii la superlativ
Dacă la Iaşi a fost apreciată de profesorul şi criticul Constantin Ciopraga, la Bucureşti, exigenta profesoară Zoe-Dumitrescu Buşulenga îi acordă notă maximă pentru lucrarea de licenţă „Motive acvatice în gândirea lui Eminescu’.
Performanţa ei este răsplătită, cum se proceda la acea vreme, cu o repartiţie bună, în cadrul Secţiei de relaţii externe a Academiei de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu’ şi începe să lucreze şi ca profesoară de liceu.
A umplut văzduhul de cuvinte
În seara de 4 martie se afla în zona cel mai grav afectată de cutremur. A fost găsită de mama ei, după şase zile de căutări disperate prin spitale şi prin corturile amenajate de Crucea Roşie, şi înmormântată la Târgu Ocna.
În timpul vieţii, i-au fost publicate volumele „Primejdii lirice’ (Ed. Junimea, 1973) şi „Cartea anotimpurilor’, un volum de versuri pentru copii apărut în 1976 la Editura „Ion Creangă’. După moartea sa, au apărut „Adalbert Ignotus’ (Ed. Junimea, 1977) şi „Văzduhul de cuvinte’ (Ed. Eminescu, Bucureşti, 1979), alături de apariţii în volume colective de poezie.
În plus, în oraşul natal, biblioteca Colegiului „Costache Negri’, pe care l-a absolvit ca şefă de promoţie, se numeşte „Daniela Ecaterina Caurea’, iar una din străzile oraşului îi poartă, de asemenea, numele. A fost cea mai tânără dintre cei nouă scriitori dispăruţi la cutremur. În iulie 1977, urma să împlinească 26 de ani. Autor: Cătălina Chiricheș, Articol apărut la 19 mai 2019 în revista ”Avantaje”
DUMBRAVE STELARE
Din frunzișul de păsări te-aud
Și nu știu cum să-ți vin mai aproape,
Pe sub scuteri de mugure crud
Sau lovind depărtarea cu brațe de ape.
Să te-ncânt că exist și că lunec în dor,
Că șoptesc în cuvinte dumbrave stelare,
Că-s vioară străină, sub un pom călător
Care ascunde în frunze înguste sertare,
Găuri de timp pe care le inchid
Așteptând amintirea să fie pădure,
Să mă legene iarăși în patul candid
Cu ierburi ce pot să mă-ndure,
Sau să plec în colțul de la țară
Aflat de rod și de pâine pe vatră,
Așteptând de cu primăvară
Ca o voievodiță, în cerdacul de piatră.
NICI O VINĂ
Nici o vină nu așteaptă…
Plouă ca o sărbătoare
Și auzi cum tabla moare
De rugină și de apă.
Nici o vină nu așteaptă…
Caii uzi se micșorează,
Doar năvala-i veșnic trează:
Curge –ntr-una și așteaptă.
Nici o vină nu așteaptă…
Un fum alb urcă încet
Și lovit de cer în piept
Cade înapoi pe treaptă.
ÎNDESTULARE
Destinul meu e să adorm…
Gardul amiezii e greu de urcat:
Îmi aduc aminte poate de-un pom,
De-un continent închis într-un pat,
De cosmosul surd al unui geam,
De steaua rece a drumurilor noastre,
De zgomotul de etrnitate în care eram
Ecoul scund al unor vechi năpaste.
Eu dorm ca într-o îndestulare.
Toți câinii nopții pot să treacă,
Nici unul rami de vise n-are
Și nu mă socotesc săracă. Versuri de Daniela Caurea (din volumul ”Văzduhul de cuvinte”, Editura ”Eminescu”, 1979)