Artă și profunzime – Ion Andrescu
Ion Andreescu s-a născut în anul 1850, într-o familie de condiție bună, fiind primul din cei șapte copii. A fost fiul lui Andrei Dobrescu și al Anastasiei Pencovici. Nu se știe exact, dacă a fost născut în București sau pe vreo proprietate a părinților situată la o oarecare distanță de oraș. În condica bisericii Olteni, biserică demolată în 1987, figurează doar actele ultimilor trei frați, Cleopatra, Dumitru, Petre. Tatăl său, Andrei Dobrescu, era comerciant de băuturi și avea un han în Mahalaua Staicului din București A urmat pe rând cursul primar la pensionul particular al lui Andreas Apostolas, în 1863 Gimnaziul „Lazăr” din București, apoi la Colegiu „Sfântu Sava”. Începând din 1869 urmează „Școala Națională de Arte Frumoase”, recent înființată (1864), condusă de Theodor Aman. În 1872 devine profesor la catedra de desen liniar și caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău. În 1873 se transferă la Gimnaziul comunal „Tudor Vladimirescu”, apoi, în 1875, la școala de meserii din aceeași localitate. La sfârșitul anului 1878 pleacă la Paris, unde frecventează cursurile academiei private de artă Académie Julian. Verile pictează la Barbizon (unde se întâlnește cu Nicolae Grigorescu) și în alte așezări rurale.
A preferat pictura în aer liber, după natură, nu lucrul în atelier, fiind atras de operele peisagiștilor de la Fontainebleau, Monet, Corot, Millet și Courbet și de aceea a plecat la Barbizon, unde a lucrat alături de George Demetrescu Mirea sau Nicolae Grigorescu.
O biografie ingrată, scurtă, desfășurată sub semnul unei condiții modeste și a bolii, caracterizată mai degrabă prin absența evenimentelor, printr-o descoperire târzie a necesității exprimării artistice, a vocației, în sensul profund al cuvântului, dublează o operă nu numai importantă ca extensie, dar definitivă, matură, constituită fără ezitări și tribulații.
Încă de la primele tablouri, cu toate stângăciile inerente ale începătorului, Ion Andreescu prezintă o pictură gravă, așezată, paleta de culori este redusă la câteva tonuri cam întunecate: un verde închis, un alb cenușiu, un galben sur, un roșu cărămiziu.
Profesor de desen într-un oraș provincial (la Buzău), liniștit până dincolo de banalitate, Andreescu se dedică picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioară nu părea s-o anunțe. Pictura apare la tânărul solitar, înclinat spre meditație, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumată superior și fără veleitățile publicității.
Dialogul între cer și pământ este animat de sentimentul măreției, omul rareori prezent in natura participă cu reculegere la acest dialog: ,,Călăreț în amurg”, ,,Tăietor de lemne”, ,,Ecoul”. Copacii pictați de Andreescu sunt transpuneri ale profundelor sentimente umane. Peisajele câmpenești emană o gravă tristețe: ,,Casa singuratică”, ,,Cumpăna satului”, ,,Bordei țărănesc”, ,,Drum pe coline”, ,,Casa de ciurari”, ,,Case la țară”.
Caracterul de introspecție, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele întregii sale arte, remarcabil de unitare, dealtfel, ca sentiment, atitudine și calitate. Contactul cu arta românească a timpului nu i-a lipsit, dar importanța unei confruntări cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse în prim-plan de arta europeană a epocii, nu trebuie neglijată.
Ion Andreescu pictează chipuri tinere de tărânci din zona dealului românesc, figuri al căror obraz este încadrat de basmaua sau marama țărănească: ,,Broboada roșie”, ,,Țăranca cu traistă”, ,,Fetiță cu găina”, ,,Țăranca cu broboada verde”, ,,Cap de fetiță cu broboada albă”, ,,Cap de țărăncuță cu tulpan galben”, ,,Fetița”.
Deși de la început lucrările pictorului român au decizia și consistența operei autentice, în ultimii ani ai șederii în Franța el apare clarificat, stăpân pe mijloace, construind spațiile cu subtilitatea cromatică pe care o dă doar desăvârșita dezinvoltură tehnică. S-a stins din viață la 22 octombrie 1882, la 32 de ani, de ftizie.
La Buzău „Stejarul lui Andreescu” încă mai rezistă vremurilor! El se găsește în Parcul Crâng din Buzău, în partea stângă cum se merge spre obelisc dinspre poarta Crângului. Botaniști și iubitori de natură îl îngrijesc pentru a-i prelungi viața.