Grație oneșteanului Doru Munteanu și a brașovencei Ionica Burlacu, Moderator al Grupului Facebook  TERRA – MINUNILE ȘI  FRUMUSEȚILE  PLANETEI, am aflat un lucru deosebit!

Mămăliguța noastră ridicată la nivel artistic de către românul Lorinel Valeriu Chiriac stabilit în Koln, Germania.

Trăiește de zeci de ani în Germania și a devenit un ambasador culinar pe cinste pentru România. A impresionat prin figurinele pe care le modelează din mămăligă. Pardon, “mămăliguță, că așa îmi place să o dezmierd”, ne spune românul care lucrează în Köln…Secretul care stă în spatele hobby-ului său este că el realizează totul pentru a o face fericită pe fetița sa. Mai precis, el este logodit de ceva timp cu o doamnă care are o fetiță mică și, pentru ca să-i sporească copilului apetitul, Lorinel a început să prepare la masă fel de fel de figurine cât mai interesante!

Vorba unui gurmand (Mihai C.) :” Ce aș putea spune? Totul e pefect: statuetele din Măliguță, alegerea și confecționarea obiectelor de culinărie. E foarte frumos și profesional. Dar ceva mă face să tresar la gândul că toate aceste frumuseți vor fi tăiate: fetițele, păsările, figurinele din Măliguță. Le vor tăia capul, mâinile, picioarele, vor fi dezmembrate pentru că aceasta le este destinat. Să fie consumate. Doar dacă aceste figurine nu vor  fi consumate, ci doar demonstrate și apoi înlăturate…”

Asezonăm  aceste frumoase figurine cu un fragment al unui posibil  scenariu  de film ”redus de cenzură” înainte de 1989.  Ca o adnotare :”Este un text despre sat… Atunci, satul era demolat prin ordin, chiar prin moarte violentă. Astăzi satul este lăsat să moară de moarte bună” Acest text a văzut lumina tiparului în revista ”Hyperion” din Botoșani (care a ajuns la numărul 325, în 39 de ani de apariție!)  ”Vis-a vis” de  revista ”Hyperion”: în acest  număr întâlnim  poeme  într-un vers de  regretatul interpret de muzică folk Victor Socaciu, adunate sub genericul  ”Chipul de la capătul drumului”. Iată câteva din acestea:

Drumul: Cei care caută mereu esenţialul ajung să-L descopere pe DUMNEZEU!

Divin: Fiecare bob de strugure se visează strop de împărtăşanie!

Făbricuța: Deşi îmi scapă continuu printre degete, prezentul este singurul meu furnizor de trecut şi viitor!

Degetar: Unitatea de măsură pentru libertate este uncia de adevăr!

Centura de siguranță: Fă-ţi timp şi vorbeşte în fiecare zi cu Dumnezeu. Ca să ştie că nu l-ai uitat…

Șantier:  Cel mai trainic mortar în construcţii este… lacrima  Anei lui Manole!

 

Fiul cărunt

 

Anton: Salut, Ştef. Ce faci?

Ştef: Iată ce fac. Trăiesc intens. Vibrez la muncă patriotică. Mai mult flacără decât căinţă!

Anton: Îi caut pe părinţii mei, sunt pe aici pe plaiuri; nu i-ai văzut?

Ştef: Da, mai mult flacără! Vezi, eu pe lanurile astea, am timp să mă gândesc la viaţa mea. Şi iată ce gândesc. Că eu personal am trădat satul…

Anton : Părinţii mei…

Ştef: Generaţia noastră are două categorii de trădători. Unii sunt trădători de profesie, ei trădează din beneficiu. Eu sau noi, dacă vrei, trădăm din prostie. Suntem un fel de mici complici la mari trădări.

Anton: Părinţii mei unde ar putea fi?

Ştef: Din noi ar putea rezulta stoici buni… Dar noi ratăm stoicismul. Şi refuzăm să primim plata trădării de teamă. Dacă-mi vei da o palmă vei înţelege ceva, ceva din psihologia intelectualului român.

Anton: Pe bătrânii mei, nu i-ai văzut?

Ştef: Satul… Noi am rămas la imaginea lui Rebreanu. Dar Rebreanu era revoluţionar pentru vremea lui! Toţi merg la ”moaştele” lui Rebreanu şi nu văd ce salt s-a produs între timp. Prietene Anton, bea te rog un gât de coniac. Pe şest, să nu te vadă pruncii!

Anton: Nu vreau, mersi.

Ştef: Eu nu pot iubi satul. Şi tot ce nu-i iubit, se usucă. Tu iubeşti satul? Dacă -l iubeai, nu fugeai din sat. Clişeul satului, poate… ”Unde pleacă ei, cei care pleacă? Mă Bostan, mă Smântânescu, vă rup urechile! Dobitoci! Vă las corijenţi pe trei trimestre pentru ce-mi faceţi azi!” (Către Anton) Unde pleacă ei?

Anton: Nu i-ai văzut pe părinţii mei? Îi caut de câteva ore. Am sosit dimineaţă, cu trenul. Am găsit uşa casei încuiată. Umblu pe ogoare de la răsărit la apus degeaba. Nu i-ai văzut cumva ?

Anton: Unde ar putea fi ei? Lotul lor era aici…

Ştef: Nu le duce grija. Pentru mine ei nu sunt un model. Ei sunt perfecţi, deci nu pot constitui o aspiraţie a mea. Lucrurile perfecte nu-s pentru noi. Dacă i-ai cunoaşte mai bine, te-ai îngrozi, ai fugi de ei ca de oglinzile veneţiene…

Soarele a coborât. Căldura s-a mai domolit. Dar încă este lumina  asta. Soarele a băut un pahar de vin şi oamenii s-au îmbătat.    Vasile Andru 1988